”Mugur de fluier” în Vama Veche

July 4, 2015

”Mugur de fluier” în Vama Veche

De la   10:30pm –

Vama Veche

Vara începe cu Phoenix în București și în Vama Veche !

După mesajul revoltat și ”haiducesc” care a însoțit finalul anului 2014 prin albumul ”Vino, Țepeș!” Phoenix propune o serie de concerte desfășurate sub egida ”Fie să renască!”, motto-ul care însoțește proiectul încă din 1975.

Primul concert va avea loc joi, în 2 iulie la Berăria H din București, începând cu ora 21:30. Concertul intitulat ”Fie să renască… Fata verde!” va aduce în atenție atât noile compoziții ale formației, cât și hit-urile anilor 70 care au transformat proiectul Phoenix în unicat.

Sâmbătă, 4 iulie, ”La Barbă Neagră” din Vama Veche va găzdui concertul ”Fie să renască… Mugurul de fluier”.

”Mesajul evenimentelor este credința în continuitate: Phoenix și-a câștigat pe deplin drept numele care i-a intuit încă de pe atunci destinul, și renaște cu fiecare pas spre viitor. Visul meu? Să stau într-o zi în sală, să aplaud o tânără formație Phoenix… Fata verde, Mugur de fluier, precum și altele pe care le vom anunța curând, în alte concerte, au fost nu doar muzică ci și simboluri. Ele continuă să existe și să fie puse în valoare de o generație tânără, străină de vremurile noastre, de credințele sau spaimele noastre. I-am ales pe cei mai buni dintre cei buni și prin ei pasărea a dovedit că poate, pentru a câta oară?, să renască. Iar zborul ei, de fapt, e mai frumos decât oricând…” (Nicu Covaci).

Biletele se vor achiziționa în locațiile evenimentelor, în perioada stabilită de acestea.

Prețul biletelor: București: 30/50 lei, conform categorii locuri Berăria H.

Vama Veche : 50 lei

Comentarii

comentarii