February 10, 2015

Phoenix, vechiul pariu al muzicii românești

0 Comentariu

Scris de Dorian Dron

Sursă: https://blogullor.wordpress.com/2015/02/03/phoenix-vechiul-pariu-al-muzicii-romanesti/

 

Am aşteptat până astăzi să vorbesc de albumul lui Phoenix – Vino, Ţepeş ! (cu toate că l-am achiziţionat încă din decembrie), pentru că niciun produs de-a lor nu trebuie judecat la prima audiţie. Aşa am facut şi cu În umbra marelui URS(s), pe care l-am ascultat o luna întreagă, până mi-am facut o idee completa, aşa am avut răbdare şi cu Baba Novak, alt album ciudat, cu mesaj puternic şi compoziţie solidă.

Poate am aşteptat prea mult lansarea propusă de noul Phoenix, poate în 10 ani am aşteptat să reapară conceptul de operă rock: Antemioriţa, proiectul ce mă ambiţiona de fiecare data când îl vedeam pe Nicu vorbind despre el. Când se vedea în privirea lui mândria de a reinventa mitologia noastră, pe surse, nu pe imaginaţie, punând în loc acea coloană vertebrală a unui om care învaţă să spună NU când trebuie. Albumul nu a mai apărut şi nu ştiu dacă va mai apărea vreodată, poate doar ca mesaj de rămas bun al unui Phoenix care umplea pana la refuz stadioanele, al unui Phoenix arhetipal.

DAR istoria nu s-a oprit şi Phoenix-ul a ars mocnit, a suferit în propriile flacări prea mult timp, flăcări ce au ţinut de mentalităţi, preconcepţii, viziuni, tării de caracter, dar într-un final a ars. Iar puiul a scos capul din cenuşă, nu mai frumos sau mai puternic, dar mai proaspăt vizionar decât ruina sa. Nicu nu a reinventat mitologia în 2014 cu Vino, Ţepes !, dar s-a ridicat din cenuşă cu istoria noastră, a scos-o din carţile prăfuite ale marilor clasici români, pe care nu ştiu cine le mai citeşte astăzi, în marea generaţie Facebook cu internet de mare viteză şi i-a redat forma cu fond cu tot.

Cine şi-ar fi imaginat că fără pionii din spatele legendei Phoenix, formaţia va mai lansa un album doar cu liderul său ? Am fost sceptic, dar nu pentru că nu am crezut în puterea compoziţională a lui Nicu Covaci, ci nu am crezut într-un proiect în care ai tobarul de 14 ani, un chitarist de 12 şi un altul de 17 (care îi da foarte bine cu riff-ul), iar ceilalţi sunt în floarea vârstei. Nu spun că nu e bine, nu judec alegerile, dar am avut o teamă că lucrurile vor scârţâi şi creierul formaţiei nu o să mai poată conduce un concert live. Pentru că, să fim serioşi, nu o să îl văd eu pe Nicu luându-l la înjurături pe chitarist sau pe tobar că nu a respectat tempo-ul într-o parte a piesei. Dar asta a fost părerea mea. Şi m-am înşelat puţin !

Însă, vă spun ca unor prieteni, Covaci le-a cam rupt curu’ tuturor cu albumul ăsta. Adică, frate, sună bine, sună legat compoziţional, sună a un Phoenix nou, conceptual. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, Phoenix-ul nu prea a avut de-a lungul anilor un pattern comun albumelor în succesivitatea lor, poate doar ideea etnică, înrădăcinată în poporul nostru, în legendele şi practicile noastre. De reţinut este că identitate culturală a rămas şi noul album o demonstrează.

Ideea de bază a albumului Vino, Ţepeş ! este aceea de resemantizare a unei istorii pe care poporul nostru divizat, umilit, târât prin mocirlă, vândut şi batjocorit, a trăit-o cu demnitate. Este istoria noastră, a tuturor, cântată impecabil de o voce tânără, puternică, o voce cum poate doar Nicu o putea imprima pe vremuri (mi-aduce aminte de perioada în care Mugur de Fluier era cântată de liderul cu părul lung, cu uşoare şuviţe argintii pe margine şi cu double-six-ul prins în strap-ul cu ţinte sau gloanţe). Haiducul şi-a revenit şi spiritul tânăr al noului Phoenix este de fapt spiritul de frondă prin cultură. Numai prin cultură mai putem rezista ! Şi astfel putem să ne reamintim că avem o istorie, că avem o patrie, un spaţiu şi un loc în care s-a vărsat sânge pentru a ne fi bine acum.

 

Phoenix

Cât despre piese, aş prefera să nu le analizez, pentru că aş strica surpriza pe care cu siguranţă o aşteptaţi. Pot să spun din start că o să rămâneţi impresionaţi când o să ascultaţi una dintre cele mai puternice piese cu mesaj de-ale lui Nicu, o piesă în care vocea vă va smulge lacrimi şi vă va aminti că Phoenix-ul a fost şi este istoria ultimilor 50 de ani din România. O să ascultaţi piesa lui Nicu, pe versurile lui Eminescu, ce va arăta, cu adevărat, ce înseamnă Pasărea de Neam.

Vă ofer doar o strofă:

“Bătrânul Phoenix arde în văpaie

Şi din cenuşa proprie renaşte,

Dar,spre-a-nvia mai mândru el din moaşte,

Îi trebui lina vântului bătaie.” (Eminescu – Un Phoenix e o pasăre-n vechime)

Restul este poveste. Este vocea liderului care nu s-a dat bătut şi a luptat ani de zile pentru a se face auzită. Şi noul Phoenix va fi auzit, spiritul lui de-abia a prins grai după marea schismă. Hai să-l lăsăm să îşi recapete forma şi să-l lăsăm să zboare. Are multe de oferit !

De reţinut la album este tonul, seriozitatea, nobleţea spirituală până la urmă. Nu este un album pamflet, cum se mai practică la adresa artiştilor morţi, ci este un album ce zguduie mentalităţi, tipare, educaţii, dar vă cer, cum mi-am cerut şi mie, de altfel, răbdare de a-l asculta şi de a-l digera. O să vă fie greu să vă acomodaţi cu Phoenix-ul acesta, dar şi când o veţi face, o să apreciaţi creaţia şi veţi merge mai departe. Generaţia părinţilor mei a dat mai departe spiritul Phoenix, noi am trecut prin atâtea schimbări: ba epoca de glorie, ba compromisuri, ba formule complete, ba formule schimbate radical, dar măcar avem datoria morală de a perpetua ideea care, citându-l pe Eminescu, spune: “chiar şi de vrea nu poate să mai moară” !

Este un Phoenix cu care, poate, copiii noştri se vor mândri, văzând în ea acel spirit odată apus, spiritul păsării ce ardea în cenuşă pentru miile de fani. Aş mai vrea o ultima văpaie din vechea gardă, dar timpul nu va fi de partea noastră, din păcate. Hai să mai ascultăm o dată acel minunat: ZVON DE MUZICĂ ROCK !

Fie să renască !

Dorian Dron

 

Comentarii

comentarii